Ultimele subiecte pe forumAcasaPortalCalendarGalerieFAQCautareMembriGrupuriInregistrareConectare

Poveste de Craciun

avatar
BarbIIeBruneTTe


Mesaje : 69
Data de inscriere : 31/05/2010
Varsta : 21
Localizare : C. de Arges


Vezi profilul utilizatorului

MesajSubiect: Poveste de Craciun Mar Iun 01, 2010 3:04 pm

PARTEA I


Picaturi de ploaie amara curg usor, inundandu-mi sufletul, ochii .. tot corpul. Am cazut. Frunzele continua sa cada lasandu-se purtate de vantul insulator, acestea acoperindu-ma. Nu ma mai pot ridica. Tot ce pot face este sa ma tarasc intr-un colt unde nimanui nu ii va fi mila de mine ... Nu vreau sa le fie mila de mine, sa ii fac si pe ei sa sufere ...
Usor un scartait ma indeamna sa deschid ochii, apoi un sunet dulce imi inunda timpanele. Erau doctorul si asistenta care intrasera in salonul unde ma rugasesra sa raman pentru a ma linisti.
-Haide doctore fi-ti barbat, spune-i!
-Domnisoara Waid …
Eu ma ghemuisem intr-un colt, privind spre o ganganie care incerca sa se urce pe peretele umed. Incerca sa isi atinga scopul final. Incerca din rasputeri sa faca ce isi dorea, sa ajunga la libertate, sa simta gustul dulce al aerului de iarna … Dar ... In viata ei apareau obstacole care o impiedicau. Exact ca la oameni. Cand simti ca nu mai poti dar totusi nu vrei sa te dai batut …
-Da, spuneti! Ridicandu-ma de jos si privindu-l pe doctor fix in ochi …
-Voiam sa … am facut tot ce am putut. Imi pare rau! Nu au mai avut nici o sansa … mama si tatal dumneavostra … au murit pe loc in acel accident, spuse el evitandu-mi privirea.
In acel moment simteam ca nu mai am aer … ma sufocam. Lipsita de puteri am cazut in genunchi si cu lacrimi amare in ochi am strigat:
-De ce Domane?!!! De ce ei? De ce nu m-ai luat pe mine!
Ploaia accelera din ce in ce mai tare … brusc m-am trezit in genunchi in fata mormantului parintilor mei si in jur, lumea imbracata numai in negru.
Privirea imi ramane asupra unui tip bine imbracat care purta ochelari de soare. Initial am avut impresia ca este colegul de afaceri al tatei David … dar nu avea cum. El avea afacerile lui in Germania.
Ajung acasa … locuiam intr-o vila imensa cu ferestre mari la care ploaia ciocanea sa intre. Am lasat geanta pe canapeaua din living si m-am intins putin. Deodata un sunet enervant incepu` sa imi inunde linistea. Era soneria. Am mers si am deschis .Inauntru au intrat doi domni cu fata aspra. Initial m-am speriat dar mi-am pastrat calmul.
-Domnisoara Waid ?
-Da, eu sunt.
-Suntem de la orfelinat … am aflat incidentul si … trebuie sa megeti cu noi.
-Poftim?!
-Stiti nu …
-Glumiti nu? Mai sunt 3 saptamani pana la Craciun si dumneavostra vreti sa il petrec intr-un orfelinat?!
-Credeti-ne! E mai bine asa …
-Dar am .. am unde locui. Am bursa pe care o primesc de la scoala .. ma pot descurca.
-Imi pare rau, inca sunteti minora.
Mirata, pe alee zaresc acelas barbat care fusese prezent la evenimentul de astazi.
Isi da ochelarii jos … nu mai aveam nici un dubiu … era David.
-Buna ziua domnule Owy … ce va aduce la noi in tara?
-David! Oamenii astia sunt nebuni! Vor sa ma duca la orfelinat …
-Sa nu ne pripim … cum v-am mai spus nu puteti locui singura. Sunteti minora.
-Aveti dreptate, spuse David acest lucur uimindu-ma …
-Dar David …
-… vom merge la orfelinat
-Dar nu …
-… Unde vom pregatii actele de adoptie
-Adoptie?!
-Adoptie?!
-Da, adoptie. Amelia merge cu mine in Germania.
In acel moment din nou o lacrima imi brazda usor obrazul. Il imbratisez puternic pe David, incepand sa suspin in bratele lui. Am urcat in masina am mers la orfelinat unde am facut actele de adoptie, apoi m-am intors sa imi impachetez tot pentru a pleca in Germania. Drumul a durat cam 4 ore. Am mers cu un avion personal.
Pe drum David mi-a povestit ce a mai facut … nu il mai vazusem de la varsta de 8 ani. Mereu prezenta lui ma bucura. Mi-a povestit ca a aflat de groaznicul incident … si nu putea sa ma lase intr-un orfelinat.
-O sa iti placa in Germania.
Doream ca in acel moment sa ii pot schita un zambet … dar nu reuseam.
-Haide, ai sa vezi ca totul va fi bine. Acolo esti in grija mea. Nu o sa iti lipseasca nimic.
Am suspinat puternic, apoi cu o voce tremuranda i-am spus:
-Nu stiu ce m-as fi facut fara tine.
Avionul aterzeaza. La iesire ne astepta o masina cu sofer care ne-a dus la casa lui David. Era o vila luxoasa, cu o gradina de flori superba. Am intat si acolo si in livingul calduros de o culoare albastra, linistitoare, se afla televizorul si nelipsitul semineu.
Casa nu imi era straina.Cand eram mica, pe la varsta de 4 ani, am mai fost aici cu tata. In urma mea veni si David, care invartea pe deget cheile masinii si soferul cu bagajele mele.
-Du-le in camera de sus… cea cu terasa, te rog.
-Da, domnule.
-Ei bine … de acum asta va fi casa ta.
-…
-Spune-mi daca ceva e in neregula sau …
-… Nu, nu, doar ca … o sa imi ia ceva timp sa ma obisnuiesc.
-Aaaa! Era sa uit … trebuie sa iti prezint pe cineva. Defapt cred ca il cunosti … Mih!!
-Da! Am treaba la calculator … ce e?
-Vino jos sa iti prezint pe cineva.
Din camera vizavi de a mea iesi un baiat brunet, cu ochii albastri. In acel moment am schitat amandoi o uimire. Nu ne mai vazuseram de mici. Era fratele vitreg al lui David.
-Ce faci, mai! De cand nu ne-am mai vazut … sincer imi pare rau pentru tot prin ce ai trecut …
-Mai ales mie … tu ce faci?
-Pai uite … binisor. Ma bucur ca ne-a dat 1 luna de vacanta
-… ah … David .. pot sa ma duc in camera mea?
-Sigur, sigur! Simte-te ca acasa … sa imi spui ce schimbari vrei pentru camera … Am modificat noi ceva, dar nu in intregime. Aaa si in 10-15 minute pregatim masa, ok? Cred ca esi obosita de pe drum …
-Da, ok!
Urc scarile incetisor, lasandu-l pe baiat sa ma urmareasca cu privirea.
Peretii incaperii mele erau de un mov foarte deschis, linistitor. Un pat mare, biroul unde era pus deja laptopul meu, noptiera, o blioteca si imensul sifonier. Am despachetat tot. In sifonier nu mai avea loc nimic. Am mers la baia personala a camerii si mi-am asezat machiajele, parfumurile si m-am aranjat putin.Apoi in noptiera de langa pat am asezat cutiutele de bijuterii si restul accesoriilor. Am iesit putin pe terasa sa respite ceva aer curat apoi am lasat telefonul pe birou si am mers la masa.
Vazandu-ma coborand scarile Mihnea mi-a intins mana si mi-a tras scaunul pentru a ma aseza la masa.
-Ei, ce parere ai despre camera ta? spuse curios David.
-Este foarte ok, multumesc mult …
-Sper sa te simti bine aici. Aaaa copii, mai sunt 3 saptamani pana la Craciun si noi nu am impodobit casa si bradul…
-Pai daca e si Amy de accord, vom face asta maine.
-Da, de ce nu … Ma scuzati nu mai pot manca … nu ma simt prea bine.
-Nici o problema! Du-te in camera si linisteste-te. Dormi putin. Eu o sa plec la firma. Ramaneti voi doi. Mih sa ai grija de ea.
Grabita, am fugit in camera, am inchis usa si m-am trantit pe pat. Imi era frig. Stiam ca lipseste ceva din mine … nu eram eu. Simtind nevoia sa vorbesc cu cineva am luat laptopul si am intrat pe messenger sa vorbesc cu Drew … Era cea mai buna prietena a mea. M-am facut comoda cand telefonul suna scurt. Cat timp fusesem la masa telefonul sunase incontin. Aveam 15 apeluri si toate de la el … de la Alex.
Initial le-am ignorat … am crezut ca va renunta sa sune. Imi era teama de faptul cum va reactiona ca nu ma voi mai intoarce in Romania … dar telefonul suna din nou si cu o voce tremuranda raspund …
-Alo …
-Amy ce naiba e cu tine? Unde umbli? Trebuia sa ne intalnim!
-Eu … nu mai sunt in Romania …
-Poftim?!!
-Sunt in Germania… parinti mei nu mai sunt asa ca un prieten de familie ma adoptat.
-Sper ca glumesti … si cu noi cum ramane?
-Alex, cred ca e mai bine sa …
-Sa ne despartim?!
-… Nu, domne nu!
-Bine Amy! Adio!
Ascultam blocata tonul telefonului … L-am pierdut si pe el … acum ce mai urma?
Simteam ca … o bubuitura se produce in mine … si mii de cioburi mi se infing in inima … Nu puteam sa cred, ma sugrum! Nu mai pot respira. Imi lipseste aerul. Aproape nemaivazand de lacrimi cobor scarile si din bucatarie iau un cutit. Observandul pe Mih am incercat sa ii evit privirea, dar acesta si-a dat seama de ce voiam sa fac. Ma prins usor in brate si mi-a luat cutitul din mana
-Aly, asta nu e o solutie …
-Lasa-ma …nu intelegi ca nu mai pot?...
Lasandu-ma usor sprijinita de perete a dus cutitul in bucatarie apoi am mers in camera mea.
-Uite, te rog aseaza-te in pat si dormi putin … Uita de asta… oricare ar fi acel baiat. nu merita sa plangi pentru el.
Nu ma mira faptul ca auzise tot … mai ales in felul in care strigam, dar deja nu mai puteam realiza unele lucruri, somnul furandu-mi ideile.

Astept o parere si voi posta partea a doua (nu mi-a incaput intr-un post)

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Celestal Tutorials :: Off-Topic :: Scriitori si Poeti-
Forumgratuit.ro | © phpBB | Forum gratuit de suport | Contact | Semnaleaza un abuz | Creeaza-ti propriul blog gratuit